Concedierea și sănătatea mintală: cum îți este afectată identitatea?
Într-o zi ai întâlniri în calendar, proiecte începute și planuri pentru următoarele luni. În ziua următoare predai laptopul, cartela de acces și pleci acasă fără să știi foarte bine ce urmează.
Când ne gândim la concediere, primul lucru care ne vine în minte este, de obicei, impactul financiar care, bineînțeles, este important. Însă, în cabinet, observ adesea că oamenii nu suferă doar pentru că au rămas fără un venit, ci pentru că au pierdut ceva mult mai greu de definit.
Un loc de muncă înseamnă rutină, predictibilitate, un rol în societate și, pentru mulți dintre noi, o parte importantă din identitate. Când ele dispar de la o zi la alta, este firesc să apară emoții puternice alături de sentimentul că am pierdut mai mult decât un job.
Concedierea este considerată unul dintre cele mai stresante evenimente de viață și poate să afecteze semnificativ sănătatea mintală, chiar și în situațiile în care persoana își găsește un nou loc de muncă după puțin timp.
De ce doare atât de tare?
La începutul unei conversații, una dintre primele întrebări pe care le adresăm unui om este: „Cu ce te ocupi?”
Și asta pentru că profesia este una dintre cele mai rapide modalități prin care încercăm să înțelegem cine este celălalt.
În psihologie există conceptul de work identity, atunci când o persoană se definește prin prisma rolului la locul de muncă, a carierei sau a jobului. În timp, profesia nu mai este doar ceea ce faci, ci începe să spună ceva despre cine credem că suntem. Atunci când acest rol dispare brusc, nu se pierde doar un loc de muncă, ci și un reper important al propriei identități.
Ce pierzi, de fapt, atunci când îți pierzi locul de muncă?
Din exterior, poate părea că singura pierdere este salariul.
În realitate, lista este mai lungă și unele dintre ele sunt mai greu de înlocuit decât venitul.
Poți pierde rutina cu care îți organizai fiecare zi, sentimentul de stabilitate și control, relațiile sociale, încrederea în tine și în abilitățile și cunoștințele tale, sau sentimentul de a face parte dintr-o echipă și a contribui la ceva important.
Concedierea poate să însemne și pierderea sensului: senzația că viața nu are noimă fără activitatea de la locul de muncă sau sentimentul că nu mai suntem utili.
Ce este normal să simți?
Este normal să apară anxietatea, furia, tristețea sau rușinea. Este normal să-ți fie greu să te concentrezi, să dormi sau chiar să începi să aplici pentru alte locuri de muncă.
Tendința e ca oamenii să se învinovățească pentru faptul că nu reușesc să fie productivi imediat după concediere. Își spun că ar trebui să mobilizeze cât mai repede, să își actualizeze CV-ul, să aplice la zeci de joburi și să treacă peste stările negative.
Dar mintea nu funcționează așa.
Înainte să ne putem îndrepta atenția în totalitate către a construi ceva nou, avem nevoie să înțelegem ce s-a întâmplat, să trăim emoțiile care apar în mod natural și să le integrăm în povestea noastră despre noi.
Cum poți avea mai multă grijă de tine în această perioadă?
Nu există o rețetă care să facă experiența mai puțin dureroasă și nici un termen în care „ar trebui” să îți revii. Fiecare persoană procesează această schimbare în ritmul ei. Totuși, există câteva lucruri care pot face perioada de adaptare mai ușor de traversat.
Acceptă că este normal să existe o perioadă de adaptare
În primele zile sau săptămâni este firesc să apară emoții precum tristețea, furia, anxietatea sau nesiguranța. A încerca să le ignori sau să te forțezi să „treci peste” cât mai repede poate face procesul mai dificil. Recunoașterea acestor reacții ca răspunsuri normale la o schimbare majoră este, adesea, primul pas spre adaptare.
Păstrează o rutină zilnică
Poate părea un detaliu minor, dar păstrarea unei rutine face o diferență semnificativă. După concediere, zilele pot deveni monotone, iar timpul liber poate fi resimțit într-un mod copleșitor, ca o reamintire constantă a concedierii. Menținerea unui program de somn, stabilirea unor ore dedicate căutării unui nou loc de muncă și păstrarea activităților obișnuite pot contribui la recâștigarea unui sentiment de stabilitate.
Separă valoarea ta personală de statutul profesional
Mulți oameni ajung să își evalueze valoarea personală prin prisma realizărilor profesionale. Această identificare face dificilă gestionarea sentimentului de scădere a stimei de sine atunci când locul de muncă este pierdut. Deși, în realitate, concedierea este adesea cauzată de factori organizaționali, economici sau strategici și reflectă foarte puțin asupra competențelor sau valorii unei persoane.
Evită izolarea
Este foarte comun să apară sentimentul de rușine sau teama de a fi judecat de cei din jur, ceea ce îi determină pe unii oameni să se retragă din relațiile sociale. Însă nimic nu susține mai bine procesul de adaptare la noua situație decât sprijinul oferit de familie, prieteni sau foști colegi. Uneori, simplul fapt că poți vorbi despre ceea ce s-a întâmplat reduce sentimentul de singurătate și normalizează experiența.
Stabilește obiective mici și realiste
După concediere poate exista tentația de a aplica la zeci de joburi într-o singură zi sau, dimpotrivă, de a amâna complet acest proces. O abordare mai sustenabilă este împărțirea obiectivelor în pași mici și concreți: actualizarea CV-ului, contactarea unei persoane din rețeaua profesională sau aplicarea la câteva poziții relevante. Acest lucru poate reduce sentimentul de copleșire și poate reda senzația că ai control asupra situației.
Caută sprijin dacă observi că dificultățile persistă
Dacă după câteva săptămâni anxietatea, insomnia, lipsa de speranță sau sentimentul de inutilitate devin intense și îți afectează funcționarea de zi cu zi, poate fi util să discuți cu un psiholog. Terapia nu urmărește doar reducerea simptomelor, ci și înțelegerea modului în care această experiență a afectat identitatea, încrederea în sine și sentimentul de siguranță, astfel încât procesul de revenire să fie mai sănătos și mai durabil.
În loc de concluzie
Poate că următorul loc de muncă va rezolva problema financiară. Dar ceea ce are nevoie să se refacă între timp este relația pe care o ai cu tine însuți. Un contract nou nu reconstruiește automat încrederea în sine, iar uneori tocmai aceasta este partea care are nevoie de cea mai multă atenție.
Dacă îți este greu, nu înseamnă că ești slab și nici că reacționezi exagerat. Înseamnă că treci printr-o schimbare importantă, iar schimbările importante au nevoie de timp pentru a fi integrate.



Comentarii